Fundaţia Oamenilor de Ştiinţă – Prahova, înfiinţată în anul 1992, a fost şi rămâne o prezenţă vie şi constantă în peisajul ştiinţific, cultural şi social prahovean și national.
La iniţitiva Fundaţiei au fost organizate şi desfăşurate numeroase simpozioane, congrese sau alte genuri de manifestări.
Membrii organizaţiei, reprezentanţi de frunte ai mediului ştiinţific şi cultural, dispun de pregătirea şi expertiza necesare pentru iniţierea, implementarea şi administrarea proiectelor.
Începând cu anul 2004, Fundaţia organizeaza concursuri de cercetare, cu premii.
În mai 2005 a fost instituita Medalia de Onoare a Fundaţiei care, până în prezent, a fost acordata unor personalităţi ca: MS Regele Mihai I, AS Principele Radu, prof. Constantin Pârvu, d-l Vasile Paraschiv.
Colegiul Director al Fundatiei Oamenilor de Stiinta Prahova este condus de prof.univ.dr. Miron Oprea, reprezentant de frunte al scolii romanesti de matematica. A fost presedinte al Societatii de Stiinte Matematice intre anii 1968–1982, colaborator al Gazetei Matematice din anul 1945 si sef al Catedrei de Matematica a Universitatii « Petrol-Gaze » din Ploiesti intre anii 1987–1991 si 1996–2000. A publicat lucrari de matematica fundamentala in tara si in strainatate, a colaborat la redactarea a 18 manuale de specialitate si este autor a peste 200 de lucrari cu aplicatii ale matematicii in diverse domenii.
Vicepreşedintele Fundaţiei este prof. dr. Silviu Costache, licenţiat juridice şi economice, doctor în ştiinţe economice, preşedinte al Arbitrajului Comercial Prahova, membru al Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional Bucureşti, decan al Colegiului Consilierilor Juridici Prahova, autor al unor importante lucrări şi studii economice.
Fundaţia Oamenilor de Ştiinţă Prahova organizează, lunar, seminarii ale Secţiei Ştiinţe Fundamentale, în ultima zi de luni a fiecărei luni, de la ora 17.00.